Interviu #8: @derma.mum

Interviul de astăzi o aduce în față pe Alexandra Dobrescu (@derma.mum). Este medic dermatovenerolog în București și este o femeie extraordinară: se documentează constant pentru cariera ei, face tot ce este posibil pentru a evolua și este mama unui baiețel pe care îl crește într-un mod extraordinar de frumos. Este o inspirație pentru noi toți!

Bună. În primul rând, îți mulțumesc din suflet că ai acceptat să realizezi acest interviu. Cine ești și de unde vii?

Bună, Cristina. În primul rând, îţi mulţumesc pentru interesul acordat şi mai ales… pentru răbdare. Mă numesc Alexandra Dobrescu, anul acesta împlinesc 29 de ani, vin din Prahova. 🙂 M-am născut şi am crescut în Ploieşti, iar refugiul meu de suflet este şi acum casa bunicilor, la ţară, spre munte. Sunt un om cu intenţii bune şi îmi doresc să fac, atât cât se poate, lumea asta un loc mai plăcut şi totodată, îmi doresc să mă dezvolt în numeroase direcţii.

La bază tu ai făcut Medicina Militară. Ce te-a atras în această directie?

Povestea este una lungă, dar voi încerca să o rezum. Eu m-am hotarât foarte târziu să dau la medicină – în luna mai din clasa a 12-a. Înainte de aceasta, la începutul clasei a 12-a decisesem împreună cu al meu tata că mă pregătesc pentru admiterea la Academia Tehnică Militară (ATM), el fiind profesor de fizică de liceu şi considerând că aş avea aptitudini potrivite pentru o astfel de carieră. Însă altceva mocnea în sufletul meu şi într-o zi a ieşit brusc la suprafaţă, cu puţin curaj nebunesc. Fiind o decizie neaşteptată şi puţin timp la dispoziţie, tatăl meu nu a fost prea încântat, însă în cele din urmă am ajuns la un numitor comun şi am decis că voi da admiterea pe locurile Ministerului de Interne (MAI) atât la ATM, cât şi la medicină militară, având posibilitatea să fac un singur dosar medical, să dau o singură probă psihologică şi o singură probă sportivă şi ulterior examenele teoretice separate. Cam acesta era planul. Doar că, din păcate- surpriză! Am picat probele sportive şi automat nu am putut da examenele teoretice nici la una, nici la cealaltă. Aşa că nu mi-a mai rămas decât să dau admiterea la UMF Carol Davila. Aşa că asta am şi făcut şi am intrat la taxă în primul an, ulterior încadrându-mă la buget. Primii 3 ani de facultate au fost deci în regim de ‘civilie’. Însă, viaţa m-a adus iar în faţa unei decizii şi am aflat, la finalul anului 3, că locurile MAI de la medicină militară, pe care candidasem iniţial, se vor debloca şi se vor scoate iar la concurs, aşa că am decis să candidez din nou. La momentul respectiv se întâmplau anumite evenimente în viaţa mea și anume, într-o perioadă relativ scurtă, de aprox 10 luni, 3 oameni foarte dragi mie muriseră şi suferisem şi alte dezamăgiri… cumva am început să privesc ideea de a fi la medicină militară ca pe o şansă la stabilitate, ca pe o umbrelă ce m-ar putea ajuta indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Aşa că, în cele din urmă, trecând din nou prin probele necesare admiterii, am devenit studentă la medicină militară pe locurile MAI. Şcolarizarea pe partea de medicină se realiza în continuare în cadrul UMF.

Tu ești medic rezident în specialitatea dermatolovenerologie. De ce ai ales această specialitate? Care este acel lucru care face specialitatea ta specială (pentru tine)?

Am cântărit mai mult această decizie, de data asta. 😉 M-am gândit la ce anume îmi doresc pe termen mediu şi lung de la viaţa mea, cum îmi doresc să arate şi mi-am analizat şi aptitudinile, dar şi posibilităţile de evoluţie pe mai departe, în cadrul ministerului care până la urmă îmi este angajator. La specializarea aleasă apreciez faptul că este uimitor de vastă (trebuie să recunosc că acest lucru mă şi sperie în egală măsură), dar şi faptul că pot îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor. În plus, am considerat că aş putea face o treabă bună fără să fie (neapărată) nevoie să îmi sacrific timpul cu familia şi cu cei dragi şi cu un risc mai mic de burnout decât alte specializări.

Cum decurge o zi din viața ta la spital? Care sunt activitățile și responsabilitățile pe care le ai?

La momentul actual, zilele de lucru sunt diferite faţă de cele dinainte de pandemie, deoarece secţia spitalului de bază în care îmi desfăşor pregătirea în rezidenţiat este dedicată pacienţilor cu covid. De luni bune se întâmplă acest lucru, iar noi, rezidenţii, îi sprijinim pe îndrumătorii noştri în îngrijirea pacienţilor covid cu forme uşoare şi medii. Totodată, comunicăm cu familiile acestora, la nevoie.

Înainte de pandemie, ne ocupam de bolnavii internaţi pe secţie, asistam la consulturi în ambulator, participam la mici intervenţii chirurgicale.

Sunt sigură că în fiecare zi vezi cazuri foarte interesante. Poți să ne povestești un caz care  te-a impresionat foarte tare?

Îmi amintesc un caz văzut în stagiul de pediatrie: un sugar de 8 luni, obez (de tipul omuleţului Michelin), cu vergeturi, deficit neuro-motor, care se afla în starea aceasta din cauza faptului că mama sa îi aplica în mod continuu şi în cantitate mare o cremă cu preparat corticosteroid, de luni bune. Deşi acest tip de creme se pot folosi şi chiar sunt de ajutor în numeroase afecţiuni, trebuie respectate indicaţiile medicului şi în niciun caz nu trebuie folosite continuu. În cazul menţionat, se ajunsese la un sindrom Cushing iatrogen, iar glandele suprarenale ale bebeluşului fuseseră sever afectate. Nu am povestit cazul acesta pentru a creşte scepticismul privind acest tip de creme, preparate, nicidecum; repet, ele sunt indispensabile în managementul multor afecţiuni – ci pentru a sublinia importanţa informării, administrării oricărui medicament (fie el şi sub formă de cremă) doar la indicaţia medicului şi, bineînţeles, a unei comunicări eficiente medic-pacient.

In momentul de față ”influencerii” care sunt si medici dermatologi sunt din ce în ce mai numeroși. Majoritatea au același discurs: creme, seruri și intervenții estetice. Practic, abordează subiectele care sunt în vogă în momentul de față și pe care pot să le monetizeze. Ce subiecte din dermatologie, care poate nu fac atâtea vizualizări precum cele menționate mai sus, crezi tu că ar trebui abordate mai mult pe internet?

Poate ar fi o idee grozavă să vorbim mai mult despre bolile cu transmitere sexuală, despre prevenţie în general, sănătate publică, despre vaccinuri… fie că fac sau nu parte în mod evident din dermatologie.

Faci o mulțime de lucruri: medic, mamă, soție, ești foarte activă pe instagram în ultima vreme și sunt convinsă că mai faci și alte lucruri pe care noi nu le vedem online. Cum reușești să menții un echilibru în viața ta și să le faci pe toate?

Îţi mulţumesc frumos pentru complimente. În unele zile reuşesc să ating acel echilibru, în altele nu prea. Uneori pun prea multă presiune pe mine şi lista aceea cu lucruri “to do” mă macină tare, în alte zile decid că fie ce o fi, iau lucrurile pe rând şi orice reuşesc să fac, e un plus; sau pur şi simplu pun pauză şi decid să fac… nimic. 

Consider că primesc sprijin şi din partea soţului şi a familiilor noastre şi automat asta se simte, pentru că nu le fac eu pe toate, responsabilităţile se împart şi printre picături reuşesc să nu mă uit pe mine şi dorinţele mele. Încă am multe planuri şi să vezi atunci provocare în a găsi echilibrul! 🙂

Am citit la un moment dat ceva foarte interesant. Suna cam așa: ”When your baby is born, you’re about to meet a whole new person: you!”. Ce părere ai? Este adevărat?

Da, este adevărat. Pe de-o parte, noua viaţă, noul statut te modelează şi te schimbă în feluri în care poate nici nu îţi imaginai înainte; piramida valorilor şi a priorităţilor se răstoarnă… şi pe de altă parte, e posibil că a fi părinte scoate la iveală şi o parte din tine pe care nici nu ştiai că o ai, dar care era acolo încă de când erai tu însuţi/însăţi un copil.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la copilul tau?

Iubirea necondiţionată. Şi faptul că joaca nu e aşa cum credeam eu, e de fapt învăţare.

Drumul parcurs din momentul în care ai început să te pregătești pentru admitere și momentul actual este unul foarte lung. Cum ai descrie acest drum? Dacă pui în balanță alegerile grele, situațiile dificile cu satisfacțiile pe care le-ai avut, crezi că a meritat efortul?

Sigur că a meritat efortul şi nu regret deciziile luate şi nici obstacolele întâlnite în cale. A fost un drum cu suişuri şi coborâşuri, după cum v-am povestit şi în primele rânduri şi mă bucur că am fost perseverentă şi nu am renunţat. Este o idee superficială şi prost înţeleasă aceea a succesului, a realizărilor.  Zic asta pentru că riscăm să privim doar la suprafaţă, vârful aisbergului şi să ne aşteptăm ca lucrurile să se întâmple rapid şi fără efort. Ori, consider că de cele mai multe ori nu e deloc aşa, e un munte de neajunsuri, de îndoieli, eşecuri mai mari sau mai mici, stagnare, întrebări… E foarte important să ne cunoaştem pe noi înşine şi dacă nu ne cunoaştem, să încercăm să o facem şi să nu ne ferim de viaţă.. de situaţii fel de fel, de a cunoaşte oameni fel de fel. Toate acestea ne vor modela cum nicio singură carte şi niciun singur curs de dezvoltare personală nu o vor face, deşi dacă ne pica în mână o carte, e bine să o citim sau măcar să o răsfoim şi dacă avem posibilitatea să participăm la un curs de dezvoltare personală, să o facem şi să o facem cu autenticitate.

Aş putea spune că sunt rezultatul influenţei şi sprijinului familiei mele, al interacţiunilor cu toţi oamenii întâlniţi în cale, al cărţilor citite, al experienţelor de viaţă, dar totodată şi al propriei voinţe şi imaginaţii, precum şi al… norocului.

Ador postările tale și modul în care livrezi informația medicală este diferit: prietenos, fun și interactiv. Ce îți dorești mai exact să faci pe internet? Care este scopul tău și care este mesajul pe care dorești să îl transmiți de-a lungul timpului?

Îţi mulţumesc din suflet! Scopul meu ar fi să livrez informaţii bazate pe dovezi, să răpsund într-un mod cât mai clar la întrebări pe care poate şi eu le am sau le-am avut la un moment dat. Şi dacă măcar 1-2-3 persoane au un beneficiu în urma a ceea ce au aflat de la mine, consider asta un câştig. De exemplu, atunci când am vorbit despre HPV, foarte multe persoane mi-au scris că acum au înţeles, că acum vor acţiona în modul x sau y sau că văzând postările, au decis să meargă la control de rutină. Asta e o răsplată nepreţuită pentru mine, pentru că rezultatul este … sănătatea.

Când ai timp liber, ce îți place să faci? Ce pasiuni ai?

Îmi place să găstesc deserturi, să citesc, să visez cu ochii deschişi… dar şi cu ei închişi. :)))

Numește trei lucruri care te fac fericită în orice moment al zilei?

Râsul pur, molipsitor al copilului meu şi îmbrăţişările lui puternice,  sentimentul de a fi ajutat pe cineva, unele momente de conexiune interumană profundă şi autentică.

Numește trei oameni care te inspiră și te fac să îți dorești să fii o persoană mai bună?

Destul de uşor de intuit, dar… copilul meu, pentru că îmi doresc să îi fiu model şi să fiu o persoană mai bună pentru el şi alături de el în viaţa aceasta, părinţii mei, pentru tot ce înseamnă ei şi lucrurile pe care le fac şi le-au făcut, soţul meu, pentru răbdarea, înţelegerea şi calmul lui. În afară de ei, Prof. dr. Mircea Ioan Popa, Mirela Retegan şi… Papa Francisc.

Care este citatul tău preferat (unul după care te ghidezi în viață)?

Este aproape un eseu întreg scris de Nichita Stănescu. 🙂

“Să exiști mereu tânăr, tulburat, fericit, revoltat, să aspiri să fii erou, să exiști vrând să fii descoperitor de noi pământuri, să exiști, să visezi la nemurire. M-am întrebat de multe ori de ce în secolul nostru nimeni nu mai caută nemurirea decât în chinul limitat al artelor, alegând artele ca scop în sine pentru căutarea veșniciei. Ce siguranță a făcut ca adolescenții și bătrânii secolului nostru să dorească să existe și atât, ce cunoaștere definitivă a condiției noastre biologice i-a făcut să prefere viața ca atare și nu nemurirea?

Dar tot ce e viu pe pământ e supus veșniciei, pe morții iubiți de anul trecut nu i-am pierdut definitiv, ființa lor s-a dezagregat în fiecare țesut al nostru, de aceea noi nu putem să îi uităm niciodată.

Dar tot ce e viu pe pământ e supus veșniciei, iarba de astă-vară n-a pierit, a trecut simplu din ciclu în ciclu, din organism în organism și de unde știm că ea nu este chiar pielea gingașă a noului născut.

A fi, a fi, a fi, cu disperare a exista peste limite; tristețe, nenorocire, fericit, zdravăn și gata oricând să începi totul de la început, a fi cu îndârjire, a trăi atâta timp cât cee ace e mai scump în tine e viu ca pământul pe care nimeni nu-l poate opri să existe unic și uriaș în univers.”

Nichita Stănescu, “Amintiri din prezent”

Din anul 1 de facultate și până acum am interacționat cu diverși medici, la unii ne uităm cu admirație și visăm să fim ca ei și unii sunt exemplele perfecte a ceea ce nu dorim să devenim. Tu ce fel de medic îți dorești să fii?

Îmi doresc să fiu un medic la care pacienţii să vină cu inima deschisă, cu care să poată comunica 100% deschis, un om care să vadă dincolo de aparenţe, care să exerseze permanent empatia şi care să nu se lasă pradă complexelor de inferioritate-superioritate. Vreau să fiu un medic deschis colaborării, curios şi pasionat întreaga viaţă.   

Mulțumim Alexandra pentru raspunsurile minunate si sincere. Vă invit să citiți și restul de interviuri cu oameni frumoși, oameni de la care avem câte ceva de învățat.