Facultate,  Medicină

Medicină Generală – Anul I

Pentru că nu am mai scris de multă vreme un blog despre medicină, am decis că este timpul să vorbesc din nou despre acest subiect. Și cum aș vrea să scriu mai mult despre facultatea noastră mult iubită, o să fac o serie de sașe bloguri, în care o să vă spun impresiile mele despre fiecare an de facultate în parte. O să discut materiile pe care le-am făcut, dacă mi-au plăcut sau nu, cum a fost examenul, etc. P.S. O să vorbesc despre Anul I la UMCD București.

Anatomie
Am făcut anatomie cu doamna dr. Mariana Nanea. Doamna doctor este extraordinară, își predă materia cu atâta pasiune și îi plac tare mult studenții, este foarte blândă și înțelegătoare. Este probabil una din cele mai minunate femei din facultatea asta. Însă pe cât de minunată este ea, pe atât de groaznică este materia pe care o predă. Eu sunt una din persoanele care a urât această materie. Am plâns, am disperat, am făcut căderi nervoase din cauza anatomiei. Îmi aduc aminte că plângeam înainte de fiecare examen de anatomie pentru că nu puteam învăța, mi se părea că orice aș face nu reușesc să rețin și că o să pic examenul. Pentru mine, să învăț așa ceva, a fost un chin. Eu am dezvoltat o teorie – există două tipuri de oameni: cei care consideră că anatomia este logică (nu știu ce e logic în niște chestii care există acolo și tu trebuie să le memorezi poziția și vecinii – dacă mă poate lămuri cineva, please do!) și cei care nu pot învăța așa ceva (sau materiile înrudite cu ea: biologie celulară, histologie, morfopatologie). Anatomia a fost o materie la care am avut restanță(anatomia de semestrul 1), iar cea mai grea a fost anatomia membrelor. Când am scăpat de această materie am fost un om fericit și mult mai relaxat. Eu mă înclin în fața celor care au har pentru această știință, sunteți eroii mei.

Biochimie
Din păcate, la biochimie am avut o doamnă profesor care nu mi-a ajuns atât de tare la inimă. Ea părea așa draguță și dulce, însă ce nu am apreciat la dânsa, a fost faptul că ne zicea la curs că nu ne dă ceva la examen, și la examen fix aia ne dădea. Am zis că mor de nervi, mai ales că mi-am luat aceeași țeapă pe ambele semestre. Materia mi-a plăcut enorm, am învățat de plăcere, mai ales pe cea din semestrul doi. Și pentru cei care învățați acum ciclul Krebs, să știți că sunt anul 6 și încă nu a venit momentul când mi-a mai trebuit vreodată așa ceva :)). Ca și cărți, eu am învățaț de pe Atanasiu și aveam și Lippincott Biochemistry. Foarte buna cartea, mult mai sintetizată decât Atanasiu și bine structurată. De asemenea, pe youtube există un nene care se numeste Armando Hasudungan și credeți-mă, pe lângă faptul că face niște desene demențiale, explică incredibil de bine (prima dată m-am uitat la videoclipurile lui și apoi am citit și s-a făcut lumină în mintea mea). Are videouri pentru mai multe materii, deci, vă recomand să vă uitați prin ele.

Biologie Celulară
Sincer, nu îmi aduc aminte multe lucruri despre această materie. Știu că îmi plăceau lp-urile enorm de mult, deoarece făceam cu o domnișoară doctor foarte deșteaptă și cu un spirit didactic nemaipomenit (dr. Cruceru Linda). Am avut-o apoi și la histologie, și ea este motivul pentru care aceste materii au devenit mai puțin anoste și mai interesante. Pasiunea ei chiar își spunea cuvântul și se vedea în cât de bine învățam noi. La examen, am dat cu dr. Gherghișan, o femeie extraordinară și foarte corectă (era teroare să nu cumva să dăm cu alții și să picăm). Am învățaț din cursuri (țin minte că erau cursurile doctorului Leabu care erau interminabile și se pierdea în mii de detalii) și ce ne mai zicea pe la LP. Per total a fost o materie cât de cât ok.

Fiziologie
Materia a fost destul de interesantă, însă atât de tare mă plictiseau cursurile și mi se părea că oamenii care le predau nu aveau nici o treabă cu livra informația într-un mod interesant, încât tragerea mea de inimă a fost aproape spre zero. Și asta s-a văzut la examen. Lipsa mea de chef plus cartea scrisă prost plus grila negativă, a rezultat o restanță. Și tot nu m-am învățat minte să mă abțin cu răspunsurile, căci în restanță am luat notă mică(am luat 7). Modalitatea de examinare a fost groaznică, niște grile ciudate și repet: grilă negativă (tot nu înțeleg de ce ai folosi o astfel de metodă de examinare – mi se pare o metodă total împotriva studentului și clar nu evaluează ce ar trebui să evalueze un examen). Am învățat din cartea catedrei, cea scrisă de dr. Bădărău. Sper că ediția revizuită a fost mai bună, pentru că a noastră era plină de greșeli.

Biofizică
A fost o materie interesantă, însă mie mi s-a părut enorm de mult de învățat. Țin minte că aveam o mapă foarte mare cu cursuri și nu mi-a ajuns timpul din sesiune ca să învăț atâta. Cursurile erau foarte lungi, și în afară de dr. Eftime (parcă așa îl chema), nu îmi aduc aminte să fi fost vreunul interesant. Mi s-a părut o catedră foarte organizată, materialele lor erau foarte bune, examenul corect, însă greu. Se pica destul de mult și greu se lua 9 și 10.

Genetică
Nu îmi aduc aminte mare lucru despre această materie. Știu că erau niște ppt-uri oribile, din care nu pricepeai mare lucru și un examen grilă la care notele erau aleatorii. Oricum, nu pot spune că am rămas cu multe, însă acolo mi-am descoperit grupa de sânge:)).

Psihologie
A fost o materie foarte frumoasă. Am făcut cu Ovidiu Popa Velea la Sahia și pot să zic că este un om care are mari calități didactice. Am rămas cu multe lucruri de la el, iar cartea dânsului a fost o lectură ușoară și plăcută. Este un curs la care merită să mergeți și să fiți atenți.

Marketing
Merge pe lista materiilor inutile și aș propune să se scoată așa ceva din programă. Nu am rămas cu absolut nimic de la această materie pentru că mă interesa fix zero. Examenul a fost scris, trebuia să scrii cât mai mult posibil. Ni s-au dat notele după două ore, deci vă dați seama că nota mea sigur nu a fost pe ce am scris, pentru că mi-am lăsat creativitatea să zburde, și am ajuns să scriu din cartea de psihologie medicală din lipsă de idei, deci, nu cred că lucrările noastre au fost citite.

Sport
Din nou, o materie inutilă, deoarece dacă îmi doresc să fac sport, fac și pe cont propriu, nu obligată. Eu am făcut înot și am avut noroc că eram la cei doi profi care nu ne obligau să mergem. Am scăpat cu puține prezențe, mai ales iarna, când era foarte frig și ei ne păsuiau. Dar să știți că majoritatea făceau ora de sport. Era un chin, pentru că trebuia să te cari cu foarte multe lucruri după tine și programul era lung. Eu aveam sport în zile când aveam ore de la 8 la 8. Sfat: interesați-vă înainte cum sunt profii. Cred că la baschet era o doamnă care era foarte rea și neînțelegătoare cu studenții.

Limba Engleză
Eu nu înțeleg cum a tunat și a fulgerat și aceste femei s-au adunat toate într-o catedră. Nu cred că am fost vreodată mai speriată de niște oameni, cum am fost de ele când începeau să țipe. Îi mulțumesc domnului că eu am făcut în ambii ani cu doamna roșcată și drăguță, care era un om chiar decent, fără fițe, figuri, nu își dădea ochii peste cap la tine, și nu se credea cea mai desteaptă creatură ce a calcat pragul facultății. Însă restul … Groaznic. Din nou, o materie inutilă, pe care eu aș scoate-o pentru că m-a ajutat fix zero. Până nu am făcut stagiul cu specialitatea despre care citeam în română ca să pot să corelez termenii medicali cu cei din tratatele în limba engleză, nu am reușit să înteleg nimic scris în limba engleză. Așa că toate sinonimele și antonimele cu care mi-au mâncat zilele doi ani au fost fix degeaba. Dar dacă le întrebați pe ele, materia lor este cea mai importantă. Da, este importantă să pierzi timpul pe la facultate și să te ia la mișto la examen. Oricum, vă las să descoperiți singuri această minunată materie, pentru că am vaga impresie că nu s-a schimbat absolut nimic.

Per total anul întâi a venit cu niște materii destul de grele și unele chiar inutile, pretențiile foarte mari și timpul scurt. Iar pentru un proaspăt student, poate fi copleșitor. Este greu pentru că nu ai nici un fel de vocabular/noțiune medicală și trebuie să o iei de la zero. Eu am fost copleșită, am dat-o în bară și am avut restanțe. Însă se poate trece (eu am râmas chiar la buget), se pot lua note mari, și în restanțe se poate învăța (chiar mai bine ca în timpul anului pentru că ești odihnit, cu mintea limpede și mai relaxat). Mie nu mi-a plăcut deloc, și chiar dacă consider că este unul din cei mai importanți ani, pentru că pui bazele pentru ceea ce vei învăța în anii următori, eu nici cu cunoștințele de acum, nu aș mai vrea să trec încă o dată prin el. Este greu, materiile sunt grele, profesorii pot fi foarte răi și obraznici cu studenții și programul este foarte încărcat (gândiți-vă că în anii clinici la maxim ora 1 se termină programul). Practic, nu ai timp de nimic. Iar sesiunile sunt incredibil de grele și de lungi, deci e greu să le faci față, indiferent de cât de mult muncești, fiind o preisune psihică enormă.

Dintre cei care ați trecut de anul 1 sau poate primul semestru din anul 1, cum vi se pare?

5 Comments

  • Diana

    Eu tocmai ce am trecut de primul semestru din anul I, atat ca eu fac facultatea la Cluj, insa, sunt de acord cu tot ce ai spus acolo, chiar daca sunt multe diferente in ceea ce privesc materiile din orar intre cele doua UMF-uri.
    Tin sa spun in special despre anatomie: materia e groaznica si efectiv e 100% toceala. La anatomia membrelor am crezut ca o sa ma iau de cap: nu am putut retine nici acum toate raporturile alea intre nervi, vase si muschi. Am parte de doctori pasionati si la curs, si la LP, dar detest materia si abia astept sa scap de ea, dar asta din pacate doar dupa primul semestru din anul II. Presimt ca semestrul acesta o sa ma iau iar de cap cand va trebui sa invat craniul si fata.
    Cat despre restul: biologia celulara si biofizica mi-au placut mult, si ca materii, dar si catedrele lor sunt compuse din oameni foarte draguti. Biochimie si fiziologie o sa incep doar de acum, dar sper sa fie ok. Engleza nu prea isi are rostul in orar, dar macar am nimerit un profesor de treaba, dar sportul chiar ca ar trebui sa dispara si, din pacate, nu scap de el decat dupa primul semestru din anul II.

    • Cristina

      Sa stii ca anatomia de pe semestrul 2 este mai digerabila. Parca am invatat mai usor, partea de torace fiind chiar draguta (raporturile sunt mai putine, poate de aia :)) ). Multa bafta in continuare si sa ai rabdare, vin si materii frumoase <3

      • Diana

        Aaa, eu acum facut deja toracele XD La noi in primul semestru se fac membrele, toracele si peretele abdominal anterior. Ultimele doua mi-au cam placut, totusi. In semestrul doi facem ce a ramas.
        Multumesc mult <3
        Deja vin unele :)) am avut azi primul curs de fizio si chiar mi-a placut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *