Interviu

Interviu #1: Crisa Filip

Aceasta este o serie de interviuri pe care am decis să o fac ca să aduc în față niște oameni care mie îmi sunt foarte dragi, niște oameni care inspiră și au ceva de spus. Sper ca aceste interviuri să vă aducă un plus de cunoaștere și motivație.

Pe Crisa Filip o știu de peste un an și mereu am fost încântată de postările ei, deoarece are un mod special de a îmbina medicina cu pasiunile ei. Prin postările ei exprimă naturalețe și pasiune, așa că nu ai cum să nu îți placă. O puteți găsi pe Instagram și are cateva videoclipuri si pe Youtube.

1. Bună. În primul rând, îți mulțumesc din suflet că ai acceptat să realizezi acest interviu. Cine ești și de unde vii?

Hei! Multumesc si eu! Ma bucur ca te-ai gandit la mine pentru acest interviu. Ma numesc Cristina Filip si sunt studenta in Bucuresti la UMF “Carol Davila”,  Facultatea de Medicina Generala, in anul 2.

2. Povește-ne puțin despre momentul în care ai știut că vrei să urmezi facultatea de medicină.

M-am hotarat ca vreau sa aplic la Facultatea de Medicina undeva prin clasa a 10-a. La acel moment eram la un liceu cu profil artistic unde studiam pian clasic inca din clasa 1, deci a fost o schimbare radicala si surprinzatoare pentru toata lumea care ma cunostea. Nici pana in ziua de azi nu am idee ce m-a facut sa iau aceasta decizie, insa pot sa spun ca nu regret absolut deloc drumul pe care l-am ales. Clasele a 11-a si a 12-a le-am parcurs la un alt liceu, profil real, unde m-am putut pregati asa cum trebuie pentru admitere. A fost o trecere care mi-a dat ceva batai de cap, pentru ca mi s-a schimbat complet mediul si materiile erau total diferite, asa ca am avut nevoie de o perioada in care sa recuperez materia si sa ma acomodez la noile cerinte. Clasa a 12-a a fost cea mai intensa perioada: ma concentram foarte mult pe tot ce insemna chimie si biologie pentru admitere, trebuia sa am grija si de materiile care se faceau in liceu, iar BAC-ul nici macar nu stiu cand a venit si cand s-a dus.

3. Dacă nu ar fi fost medicina, ce ai fi făcut?

Probabil ca as fi studiat pian la Conservator sau la o alta facultate asemanatoare din strainatate. Chiar si acum, dupa 4 ani de cand medicina a devenit prioritatea mea , muzica este si va ramane o parte din mine. Mi-as fi dorit sa mi pot termina studiile si pe partea asta, insa deocamdata nu imi permite timpul…

4. Știm cu toții că învățatul poate deveni copleșitor și plictisitor, mai ales în sesiune. Cum reușești să te menții motivată pentru a învăța? Poți să împărtășești cu noi un secret care te ajută când ai mult de învățat și zero chef?

Intr-adevar, la medicina volumul de informatie este foarte mare si ai nevoie de “nervi tari” ca sa treci cu bine de sesiune. Am ajuns la concluzia ca motivatia nu este constanta: ea vine si pleaca ( ceea ce este normal ). Ce cred ca m-a ajutat sa ma mentin la un anumit nivel pana acum este disciplina, care se formeaza in timp. Am ajuns la concluzia ca exista timp pentru toate, daca ne organizam asa cum trebuie. Orice vis indeplinit are in spate multa munca si sacrificii, iar cand imi este greu, cand simt ca vreau sa ma dau batuta si sa ma duc la examen “ca o floare”, imi amintesc cat de mult imi doream sa fiu unde sunt acum. 

Cand vine vorba de invatat propriu-zis, nu sunt adepta copy-paste-ului din carte in caiet, insa folosesc agende in care imi scot ideile principale si fragmentele mai greu de retinut. Eu ma bazez pe memoriile vizuala si auditiva, care mi s-au dezvoltat mult de la pian, asa ca invat cu voce tare si folosesc multe culori, tabele si scheme. 

5. Care sunt planurile de viitor în ceea ce privește cariera? Ce activități dorești să faci pentru a te perfecționa?

Deocamdata ma concentrez pe facultate si incerc sa ma bucur de fiecare moment. Studentia este foarte frumoasa si sunt sigura ca imi voi aminti cu drag de toti anii astia. Pentru perfectionare incerc sa ma implic in cat mai multe activitati legate de facultate. De exemplu, am invatat foarte multe lucruri practice in voluntariate si am intalnit oameni extraordinari acolo. In ultima perioada am inceput sa ma inscriu si la workshopuri in domeniu si imi face mare placere sa merg la ele . Acum abia astept practica de vara, unde ma voi putea intalni cu pacientii si voi putea folosi informatiile pe care le-am acumulat pana acum in facultate.

6. Te-ai gândit la niște specialități care ți-ar plăcea? Care sunt acelea și ce ți se pare fascinant la ele?

M-am tot gandit la momentul in care va trebui sa aleg … insa nu am ajuns la o concluzie, inca. Am rabdare sa trec prin toate stagiile , sa mi fac o idee despre tot ce inseamna fiecare ramura a medicinei si abia apoi o sa aleg. Daca intrebi 10 studenti din anii mici ce vor sa devina, 8 sigur iti vor spune cu siguranta “ chirurg”. Iau si eu in considerare optiunea asta, insa cred ca medicina  inseamna mult mai mult de atat si exista specialitati absolut superbe din care sa pot alege .

7.  Hai să vorbim puțin și despre muzică, deoarece este o mare parte din viața ta. Care este relația ta cu muzica și de când a început?

Asa e, muzica a ramas prezenta in viata mea chiar daca mi-am ales un alt drum. Nu exista zi in care sa nu cant/ compun ceva  si este pe locul 2 dupa facultate.  Reprezinta o parte din mine de care sunt sigura ca nu pot sa scap si nici nu imi doresc asta. Nu imi amintesc cand si cum am invatat sa cant …. probabil pentru ca eram prea mica. Cand sunt suparata cant, cand sunt nervoasa cant, cand sunt fericita cant si pentru orice stare de spirit as avea, muzica este solutia. 

De curand am inceput sa studiez improvizatie jazz-ul. Ma fascineaza complexitatea si profunzimea sentimentelor pe care le transmite.

Daca m-ar intreba cineva ce genuri muzicale prefer, nu as stii sa ii raspund, pentru ca in fiecare gasesc ceva ce imi place, fie ca sunt versurile, linia melodica sau ritmul. 

8. La ce intrumente știi să cânți? Cât de des găsești timp pentru muzică având în vedere că programul de la facultate este destul de încărcat?

 De baza pentru mine este pianul, singurul instrument in fata caruia ma simt stapana pe mine si pe abilitatile mele. La liceu am facut si canto, insa aici mai am de lucrat. Stiu si cateva acorduri la chitara , dar am ajuns la concluzia ca nu e pentru mine :)) a fost mai mult un moft pentru ca am vrut sa am si eu o chitara electrica 

Cum spuneam, cant zilnic. Cateodata stau cu orele in fata pianului si pierd notiunea timpului , alta data abia apuc sa trec printr-o piesa inainte sa imi iau geanta si sa plec la facultate. 

9. Trăim niște vremuri destul de grele deoarece viața noastră s-a schimbat dramatic odată cu apariția pandemiei COVID-19. Cum trăiești tu această experiență, ce emoții ai în perioada aceasta și cum îți menții sănătatea mintală intactă?

Pentru mine este foarte ciudat : nu ma mai trezeste alarma la 6:30 dimineata, cana mea de cafea nu mai ramane jumatate plina pentru ca n-am avut timp sa o beau, nu mai alerg dupa metrou / nu mai aud zecile de claxoane in trafic in timp ce stau a 4-a oara la acelasi semafor, nu ma mai pot plange ca am prea multe lucruri de rezolvat si prea putina energie, nu mai pot manca fastfood sub pretextul ca “ nu am timp sa imi gatesc ceva sanatos” si multe altele. 

Cu siguranta sunt si o gramada de lucruri frumoase la rutina asta si as fi ipocrita sa spun ca nu m-as mai intoarce la ea, iar situatia in care ne aflam nu este una usoara si, din pacate, nu o putem schimba. 

Cand am aflat ca urma sa ne petrecem cateva saptamani bune in casa, primele sentimente care m-au incercat au fost cele de respingere si de revolta. Apoi am inceput sa cer mai multe informatii de la oamenii in domeniu  si sa  constientizez situatia. In momentul de fata incerc sa gandesc pozitiv, sa imi fac planuri pentru cand vom iesi din aceasta situatie si sa ma concentrez pe propria persoana – “if you can’t go outside go inside” – Terence Mckenna

Facultatea s-a mobilizat foarte repede si organizeaza cursuri online, asa ca nu suntem rupti de realitate pe deplin. Mi-am iesit din mana cu invatatul, recunosc, dar incerc totusi sa nu las timpul sa treaca degeaba. Partea buna este ca ma pot ocupa mai mult de mine: am timp pentru sport si hobby-uri , pentru odihna, pentru gatit mancare mult mai sanatoasa decat ce puteam cumpara de la magazin intr-o zi cu multe cursuri si sunt recunoscatoare ca pot sta mai mult cu familia mea.

10. E greu să fii productiv de acasă, mai ales în această perioadă. Poți împărtăși cu noi secretele tale de organizare și productivitate?

Intotdeauna m-au ajutat to do listurile. Cu o seara inainte imi scriu in agenda tot ce imi propun sa fac a doua zi. Incerc sa imi pun obiective cat mai realiste si sa las spatiu si pentru lucrurile care ma fac fericita (sa ma uit la un film/serial, sa cant, sa citesc sau sa stau pe canapea cu telefonul in mana). In perioada asta este incredibil de usor sa ne iesim din mana si tentatia de a da cursul pe mute in timp ce ne vedem de treaba prin casa este destul de mare :)), dar trebuie sa fim responsabili si sa nu uitam ca viata continua chiar si acum, iar cand toata aceasta perioada se va termina trebuie sa fim capabili sa ne intoarcem in forta. 

Revenind la productivitate, aleg sa imi las putina libertate , asa ca nu planific totul pe ore. Ma trezesc si ma culc cand vreau, insa nu inainte de a-mi atinge obiectivele pe ziua respectiva. 

11. Cum ai început pagina ta de instagram? Ce te motivează să continui să faci conținut pentru comunitatea ta?

Pagina mea de instagram a inceput sa creasca imediat dupa ce am avut admiterea la facultate. Am primit o gramada de intrebari legate de tot procesul meu de invatare , de examen si de facultate in sine. Tot atunci mi-am dat seama ca pot sa ajut la randul meu , asa ca am inceput sa postez constant tips and tricks legate de subiectul asta. Acum imi doresc sa arat pe aceasta pagina cat mai mult din ce inseamna viata de student la medicina si apoi de medic, cu bune si cu rele. 

Motivatia mea sunt urmaritorii mei. Nu este usor sa pui constant continut , mai ales daca vrei sa fie mereu unul de calitate. Ia destul de mult timp sa gandesti totul , sa scrii , sa faci poze si filmulete, insa atunci cand vezi ca lumea reactioneaza si rezoneaza cu ideile tale, iti doresti sa le dai si mai mult.

12.  Numește trei lucruri care te fac fericită la orice oră din zi.

Mesajele de la pieteni si de la familie, muzica ( evident :)) ) si dulciurile ( oricand, la orice ora) 

13.  Care este citatul după care te ghidezi în viață?

Am un album intreg pe Pinterest cu citate care ma inspira , pentru ca nu ma pot rezuma doar la unul. Insa primul la care m-am gandit acum este: “I saw that my life is a vast glowing empty page and I could do anything I wanted” – Jack Kerouac

14. Numește trei oameni care îți plac și care te inspiră să fii o persoană mai bună.

Si aici, imi este greu sa aleg doar 3 dintre ei, insa pot sa-i dau exemplu pe Dr. Leon Danaila ( neurochirurg ) , Martha Argerich ( pianista) si Ana Aslan.

15. Ce sfaturi ai pentru cei care doresc să urmeze o facultate de medicină și se îndoiesc că vor reuși?

In primul rand trebuie sa aiba incredere in ei si in fortele proprii. Trebuie sa isi doreasca cu adevarat sa devina medici, sa fie dispusi sa lucreze la visul lor indiferent de ce se intampla, pentru ca acest drum necesita curaj, ambitie si perseverenta si sa nu uite ca medicina este mult mai mult de o meserie. Suntem oameni, e normal sa ne simtim ca lucrurile o iau razna cateodata, sa nu avem destula energie pentru ceva sau pur si simplu sa vrem o pauza, dar trebuie sa ne adunam rapid, sa intelegem care sunt prioritatile noastre si sa ne amintim ca NU suntem singuri.

Eu deja mă simt mai inspirată și pregătită să merg să ascult niște muzică. Mulțumim Crisa pentru acest interviu, îți suntem recunoscători și te mai așteptăm pe blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *